În afara circumscripției

 


Participarea la Adunarea Uniunii Interparlamentare – Belgrad, 14-17 octombrie 2019

Am participat în calitate de șef al delegației Parlamentului României, la sesiunea de toamnă a Uniunii Interparlamentare (UIP) de la Belgrad. În cadrul lucrărilor acestei adunări, din primăvară, am fost desemnată prin vot autor de rezoluție pentru rezoluția care s-a discutat în cadrul Comisiei de Dezvoltare Durabilă, Finanțe și Comerț.


Conferința Interparlamentară privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța economică în UE – 29 septembrie – 1 octombrie 2019, Helsinki

În perioada 29 septembrie – 1 octombrie 2019 am participat la Conferința Interparlamentară privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța economică în UE. În cadrul acestei întâlniri, m-am întâlnit cu omoloaga mea din Parlamentul finlandez şi am discutat despre continuarea luptei anti-corupție, despre digitalizarea administrativă şi economia durabilă.


Deplasări în teritoriu:

În perioada august – septembrie 2019, am participat la mai multe întâlniri în teritoriu: în Ialomița. Călărași, Slobozia, Buzău, Focșani, Bîrlad, Vaslui, Bacău, Pitești ș.a.

În cadrul acestor întâlniri am răspuns la întrebări legate de activitatea parlamentară și am discutat despre cum putem colabora pentru a găsi soluții pentru problemele locale – prin intermediul întrebărilor, interpelărilor și al initiativelor legislative. Problemele sunt complexe și e nevoie de echipe unite care să transforme în realitate speranțele oamenilor care ne-au votat.


Forumul Global al Femeilor Lideri Politici,  Tokyo 2019, 25-25 iunie 2019

Am participat împreună cu o delegație românească la Forumul Global al Femeilor Lideri Politici care precede Summitul Global G20. În cadrul acestei delegații, am avut onoarea de a fi unul dintre cei 4 speakeri din panelul evenimentului ,,Data beyond borders” (Date dincolo de frontiere). În adresarea mea din cadrul acestui eveniment, am punctat faptul că sustenabilitatea este soluția următoarelor generații. Am evidențiat faptul că, în cadrul Uniunii Europene, un element cheie pentru funcționarea pieței interne il reprezintă existența condițiilor de concurență echitabile și un set unic de norme pentru toți participanții.


Miting electoral Alianta 2020 USR PLUS (București) – 24 mai 2019

Am participat împreună cu toți colegii parlamentari la miting-ul electoral al Aliantei 2020 USR PLUS. de la București. Împreună am decis să mergem spre victorie.


Miting electoral Alianta 2020 USR PLUS (Cluj) – 5 mai 2019

Am participat împreună cu toți colegii parlamentari la primul miting electoral al Aliantei 2020 USR PLUS. de la Cluj. Împreună am decis să mergem spre victorie.


Participarea la Adunarea Uniunii Interparlamentare – Doha, 5-10 aprilie 2019

Am participat în calitate de reprezentant al Parlamentului României, la sesiunea de primăvară a Uniunii Interparlamentare (UIP). Am prezentat amendamentele României la rezoluția,, „Rolul comerțului liber și echitabil și al investițiilor în realizarea Obiectivelor Dezvoltării Durabile”  și am fost desemnată coraportor, împreună cu alți doi reprezentanți din Belgia și Kenya, pentru următoarea rezoluție elaborată de Comisia pentru dezvoltare durabilă, finanțe și comerț. „Promovarea digitalizării și economiei circulare pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD), în special a consumului și producției responsabile”.


Dezbatere în Mehedinți și Gorj – 15-16 martie 2019

Am participat la două dezbateri: una despre termoficare în Mehedinți și cea de-a doua despre cărbune în Gorj. În timpul rămas am strâns semnături pentru alegerile europarlamentare alături de colegii din Gorj și Mehedinți.


Participare la Adunarea Uniunii Interparlamentare, Geneva, 13-19 octombrie

Am prezidat ședința Comisiei pentru dezvoltare durabilă, finanțe și comert, în cadrul Adunării Uniunii Interparlamentare, care are loc în perioada 13-19 octombrie, la Geneva.


Întâlnire cu USR Diaspora – Paris

Ne-am întâlnit să discutăm despre România, despre situația actuală și despre cum să ne implicăm mai mult și să îmbunătățim legi și situații.


În caravana „Fără penali”

Împreună cu alți parlamentari, membri USR, consilieri și voluntari am strâns semnaturi timp de mai multe zile în Câmpulung, Pitești, Bacău, Vaslui, Bârlad, Tulcea pentru inițiativa cetățenească „Fără penali în funcții publice„


Participări la inițiativa cetățețenească „Fără penali în funcții publice”

Împreună cu membrii USR și consilieri locali am strâns semnături pentru inițiativa cetățenească „Fără penali în funcții publice” în Ilfov


Susținerea proiectului @Dăm Startul în Viață – 26 mai 2018
Bebelușii prematuri sunt cei mai fragili copii și au nevoie de condiții speciale pentru un început bun în viață. De aceea, am alergat la Sibiu pentru proiectul proiectul incubatorului pentru copii născuți prematur. Banii strânși în urma acestei campanii au fost donați în scopul achiziționării unui incubator modern pentru Maternitatea Sibiu.

Discuții cu alegătorii din Craiova și Bușteni

Am participat la discuții cu alegătorii din Craiova și Bușteni pe tema activității din Parlament și pentru susținerea candidatului USR la alegerile locale parțiale


„La firul ierbii despre educația gratuită – dezbatere publică”

La începutul lunii august am participat la dezbaterea publică la firul ierbii al cărei rezultat a constat în concluzii constructive și în propuneri de soluții în vederea reducerii decalajelor dintre rural-urban și a disparităților din educație


Întâlniri cu mediul de afaceri

Împreună cu colegii mei, Claudiu Năsui și Cristina Prună am participat la întâlniri cu mediul de afaceri în Brașov, Cluj, Focșani, Baia Mare


Susținerea candidaților USR pentru primărie

Împreună cu membrii USR am participat activ la campania de susținere a primarilor pentru Deva, Bușteni, Craiova și Bîrghis