Astăzi sărbătorim limba română, cea mai importantă parte a identității noastre, pentru că ea rămâne cu noi și are puterea de a ne uni, oriunde ne-am afla pe glob. Limba română este glasul nostru în lume, să fim mândri de…
Astăzi sărbătorim limba română, cea mai importantă parte a identității noastre, pentru că ea rămâne cu noi și are puterea de a ne uni, oriunde ne-am afla pe glob. Limba română este glasul nostru în lume, să fim mândri de…
Frații noștri de peste Prut sărbătoresc astăzi 30 de ani de independență față de Rusia. La mulți ani înainte, Moldova, pe drumul democrației și al statului de drept! #Moldova30
Creșterea sănătoasă a economiei, pe baza investițiilor, și grija pentru mediul înconjurător sunt două preocupări constante ale mele și ale colegilor mei din USR-PLUS. În contextul Pactului Verde European și al celui mai recent raport ONU despre schimbările climatice –…
Italia a înregistrat, ieri, cea mai înaltă temperatură din istoria europeană, 48,8°C. Așa arată Planeta noastră, cu temperaturi ridicate, cu incendii vaste și valuri de căldură insuportabile, în mare parte din lume. Această imagine a Pământului riscă să devină o…
În acest an, țara noastră va plăti aproximativ jumătate din datoria de 124 de milioane de euro acumulată către Agenția Spațială Europeană – ESA, restul sumei urmând să fie plătit anul viitor, anunță ministrul Cercetării, Ciprian Teleman. Plata acestei datorii…
Probabil că cel mai important moment din acest an în învățământul preuniversitar este concursul pentru directorii de școli. Metodologia de organizare a concursului s-a publicat ieri în Monitorul Oficial. Avem nevoie de aproape 10.000 de directori care să construiască pentru…
💻 Încă 120 de comune și orașe din România vor primi fonduri europene nerambursabile pentru a cumpăra tablete și echipamente IT necesare învățământului online pentru elevii și cadrele didactice din preuniversitar. 🏫 „Educația capătă o altă formă, se schimbă sub…
❗ Pentru ca reforma în Justiție să nu rămână doar un obiectiv asumat în programul de guvernare, este necesar ca toți partenerii din Coaliție să susțină acest lucru și să procedeze ca atare. ❗ ➡️ Soluția pentru deblocarea proiectului de…
Asfaltarea lotului 1 al Autostrăzii Sibiu-Pitești, segmentul Sibiu-Boița, începe săptămâna aceasta, pe o lungime de 14 kilometri. 🚧 Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, ne ține la curent cu stadiul lucrărilor de pe A1 Sibiu-Pitești. Primul lot, Sibiu-Boița, este gata în proporție…
🏥 Continuăm să depolitizăm și să profesionalizăm sistemul de sănătate. Asta înseamnă fără directori de spitale puși politic în funcție, ci numiți doar în urma unui concurs organizat în mod transparent. Încurajez reprezentanții mass-media și orice alte persoane să participe…