📌 Astăzi – zi de comisii la Senat

Ce am dezbătut în Comisia economică, de industrii și servicii?

✍️Proiectul de lege care reglementează acordarea sumei de 2500 de lei lunar, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, pentru o perioadă de 12 luni, angajatorilor care în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2021 angajează cu normă întreagă, pe o perioadă nedeterminată :
🧔👩persoane cu vârste de peste 50 de ani, al căror loc de muncă a încetat în perioada de urgență sau de alertă și sunt înregistrate ca ”șomeri” în evidența agențiilor pentru recrutarea forței de muncă
👱👧persoane cu vârste cuprinse între 16 și 29 de ani, care sunt înregistrate ca ”șomeri” în evidența agențiilor pentru recrutarea forței de muncă
cetățeni români care au fost concediați de la locul de muncă de către angajatorii străini pentru care lucrau
➡️Prin acest proiect angajatorii au obligația de a menține persoana angajată pentru o perioadă de minimum 12 luni, după împlinirea perioadei inițiale de 12 luni pentru care se acorda suma lunară de 2500 de lei
➡️În cazul în care angajatorii încetează contractul individual de muncă înainte de împlinirea termenelor prevăzute anterior, aceștia vor fi obligați să restituie agențiilor pentru ocuparea forței de muncă, în totalitate, atât sumele încasate pentru fiecare persoană angajată, căreia i-au încetat contractul de muncă, cât și dobânda de referință a BNR, în vigoare la data încetării contractelor.
➡️Dintre angajatorii care nu beneficiază de suma acordată fac parte instituțiile și autoritățile publice; angajatorii care la data solicitării acestei sume se află în faliment, dizolvare, lichidare sau care au activitățile suspendate din motive diferite decât cele generate de pandemie.

✍️ Un alt proiect de lege aflat azi pe Ordinea de zi a fost o transpunere de directivă europeană prin care se stabilește cadrul instituţional și se adoptă o serie de măsuri necesare pentru înființarea Punctului Naţional de Acces (PNA) de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
➡️Acest proiect mai vizează, de asemenea, și:
Desemnarea administratorului Punctului Naţional de Acces – CNAIR
Desemnarea Organismului Naţional Competent – Autoritatea Rutieră Română, instituţie publică în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii
Desemnarea Autorităţii Competente de Evaluare.

☑️ Vă țin la curent cu dezbaterile din următoare ședințe ale comisiilor în care sunt membru și, de asemenea, vă reamintesc de dezbaterea care va avea loc mâine pe marginea Planurilor cadru din cadrul comisiei de învățământ. Am preluat propunerile voastre și le voi prezenta în cadrul dezbaterii de mâine.

Inapoi