În urmă cu 30 de ani, ziua de 22 decembrie a însemnat începutul sfârșitului dictaturii lui Nicolae Ceaușescu. Strigătele oamenilor care cereau “Libertate” și “Vrem o țară liberă” se auzeau pe străzile Capitalei, în acelaşi timp fiind, însă, acoperite de sunetele gloanțelor.

Fără curajul tinerilor din București, Timișoara, Cluj, Iași și multe alte orașe din țară, astăzi România nu ar fi fost liberă.

De trei decenii, familiile a peste 1.000 de români continuă să caute răspunsuri despre cine sunt vinovații pentru pierderea celor dragi, care au rescris istoria țării. Pedepsirea vinovaților încă trenează și, în fiecare an, în apropierea Crăciunului, așteptăm un verdict care să aducă liniște în viețile multor familii.

La trei decenii de libertate, țara noastră nu este pe deplin vindecată de trauma trecutului. Avem nevoie de adevăr. Ascunderea lui înseamnă perpetuarea stării de minciună despre trecutul istoric. De aceea considerăm că afirmația fostului președinte Ion Iliescu, potrivit căreia “este momentul să încetăm să căutăm vinovați” este o jignire care întinează memoria eroilor.

A nu căuta vinovații înseamnă a uita. A uita înseamnă a ține în întuneric amintirea unei națiuni prin diminuarea faptelor eroice a mii de oameni care și-au dat viața pentru ca noi să avem astăzi libertate.

Să nu uităm niciodată strigătele de libertate ale eroilor din 1989, pentru a fi pe deplin conștienți de valoarea libertății pe care o avem astăzi.

Să nu încetăm să cerem dreptate pentru ei şi pentru restabilirea adevărului istoric atât de necesar națiunii noastre!