USR a votat împotriva propunerii care acordă noi privilegii și o super-imunitate conducerii ASF

Colega mea, senatoarea USR Ramona Dinu, a fost singura care a votat azi, în Comisia de buget, finanțe a Senatului, împotriva propunerii legislative a deputatului PNL Florin Roman care acordă noi privilegii și o super-imunitate conducerii ASF.

În cadrul dezbaterilor, Ramona Dinu a depus încă o dată toate cele 15 amendamente pe care USR, prin Claudiu Năsui, le-a propus la Camera Deputaților, amendamente care ar fi eliminat imunitățile și privilegiile, însă acestea au fost respinse.

Propunerea legislativă de modificare a OUG 93/2012 creează imunități nejustificate pentru conducerea ASF, cu efecte catastrofale pentru piața asigurărilor, a pensiilor private şi a instrumentelor financiare, prejudiciind iremediabil interesele consumatorilor de servicii financiare din România.

Mai multe detalii aici: https://www.usr.ro/2020/10/27/usr-singurul-vot-in-comisia-buget-din-senat-impotriva-legii-care-ofera-super-imunitate-conducerii-asf/?fbclid=IwAR07juYb5aFq_YCPo01TaHiq1jROfh-uDKg0Zv9jjOOHaiYMgxeMtml3Ttw

Inapoi