Singurele strategii pe care România a fost în stare să le aplice cu brio, sunt cea a ”Ochilor închiși” și a ”Spatelui întors”.

Așa ajung niște indivizi să își hărțuiască studentele dintr-o poziție de putere, timp de ani sau zeci de ani, știind prea bine că nu vor păți nimic, că își vor păstra funcțiile, salariul, beneficiile, indiferent dacă victimele lor tac sau nu.

Pentru că sunt protejați, direct sau indirect, de colegii și de superiorii lor. Un alt #ToțiȘtiau (și toți tăceau).

Acest mediu propice harțuirii sexuale, a crescut abuzatori precum Horea Bădău de la FJSC; Felix Alexa de la UNATC; Ștefan Adam de la Univ. De Arhitectură ”Ion Mincu” și Alfred Bulai de la SNSPA. Aceștia sunt doar cei despre care am aflat în ultimii doi ani. În realitate, nici nu ne putem imagina câți alți Bădăi, Bulai și Adami rămân la catedră doar pentru că cei din jurul lor aleg să sprijine abuzatorul, nu victima.

O treime dintre studentele din România spun că au fost hărțuite sexual. Tot mai multe studente ies în față și vorbesc despre cazuri de hărțuire sexuală ale profesorilor. Tot mai multe tinere lansează petiții și strâng sute, mii de semnături și cer univerșităților să facă ceva, așa cum a făcut Andreea Rusu alături de Centrul FILIA încă din 2016.

Universitățile le felicită, le aplaudă, iar apoi le ignoră, fie că vorbim de o voce, de 600 sau de 3000. Singurul moment în care rectorii schimbă ceva este atunci când problema ajunge în reflectorul societății.

Ministerul Educației încă tace. De făcut, nu mai zic, este ocupat să intervină peste subiectele de la Bacalaureat și peste notele de la Evaluarea Națională. Doamna Deca, faceți ceva măcar în al 12-lea ceas? Sau vă place să rămâneți colegă cu domnul Bulai la SNSPA?