România nu este săracă, ci sărăcită

Claudiu Nasui, fost Ministru al Economiei:
”Domnul Gabriel Țuțu, recent inculpat de DNA este un protejat al sistemului și mai ales al ministrului Virgil Popescu.
A fost ofițer SRI și director general al Romarm, una dintre cele mai influente companii de armament de stat. Compania Romarm în sine nu produce nimic dar este co-acționară cu ministerul economiei în toate celelalte companii de stat producătoare de armament.
Nu știu ce a găsit DNA în acest dosar, dar vă pot spune ce am găsit eu când am ajuns la ministerul economiei.
Domnul Țuțu se prezenta ca un mare conducător al „industriei de armament”. Evident la stat, pentru că în privat n-ar fi avut nicio șansă.
Acest domn avea de departe unul dintre cele mai solide contracte făcute de pe vremea guvernului Orban. Un contract extrem de favorabil care însemna că dacă nu faci foarte mulți pași, fie nu poți să-l dai afară, fie trebuie să-i plătească statul român foarte mulți bani. Evident, am început procedura. Domnul Virgil Popescu îi dăduse și indicatori de performanță făcuți să fie extrem de ușor de îndeplinit, bonusuri mari și mai ales mandat pe durată foarte lungă (nu mai țin minte cât).
Cât am condus ministerul economiei am demarat procedurile de schimbare a domnului Țuțu. Evident domnul în cauză a aflat și a urmat încă o campanie de presă împotriva mea. Dar asta nu mai contează. Am apucat să schimb CA-ul Romarm cu oameni extraordinari, anunțați prin comunicat de presă, nu pe șest ca acum. Ce credeți că a urmat? Emisiuni cu „Năsui propun un bancher șef la armament”. Nu erau buni oamenii din privat care au trecut testul pieței reale. Erau buni pensionarii speciali printre care și un fost polițist din Strehaia, omul de casă al lui Virgil Popescu, care era prin mai toate companiile de stat. Link în primul comentariu.
Puteți să vă imaginați genul de protecție masivă pe care o avea domnul Țuțu din partea sistemului.
Problema la stat nu este domnul Țuțu. Problema este că e plin de astfel de personaje. Toți mufați la bani de la buget. Au prins schema. Se laudă că fac „investiții”, care de fapt sunt doar sifonare de bani de la stat.
Iar ei mai departe cotizează oriunde trebuie ca să rămână în funcție sau ca să-și consolideze poziția. De aceea domnul Virgil Popescu a repus în funcție toți administratorii speciali din companiile de stat pe care îi dădusem eu afară și a oprit, evident, procedura de concediere a domnului Țuțu.
Singura soluție ca să scăpăm nu doar de Țuțu, ci de toate aceste mafii care roiesc în jurul companiilor de stat este soluția pe care am adoptat-o la COS Târgoviște. Să căutăm investitori privați care să liciteze și să cumpere aceste companii. Nu există altă soluție.
Toate marile companii de armament din lume sunt private și funcționează după criteriu de profit și pierdere. Chiar și în România cea mai performantă companie de armament este privată (Aerostar Bacău) și face lucruri extraordinare pe care Romarm nu le va face niciodată. Romarm va face doar două lucrui: armament sovietic învechit și pierderi, pardon, „investiții”. Iar ministerul apărării, deși mare susținător al ideii socialiste de a avea multe companii de stat pe care să le conducă foștii generali la pensie, se aprovizionează aproape exclusiv de la companii private.
Atât timp cât aceste companii vor rămâne de stat, ele nu vor fi decât o vacă de muls pentru diverși dubioși de tipul domnului Țuțu. Chiar dacă e greu de înțeles, acesta este adevărul.”
Inapoi