Educația din România este șubredă – niciun secret aici. Ceea ce altă dată era un palat, a devenit acum o ruină cu pereții crăpați și găunoși, ținuți laolaltă cu puțină bandă adezivă și un pic mai mult noroc. Cumva, încă mai există oameni care sunt dispuși să lucreze printre aceste dărâmături și să le transforme din interior în ceea ce erau odată.
Sistemul de învățământ, în loc să le mulțumească și să îi întâmpine cu brațele deschise, nu știe de fapt cum să îi alunge – aici intervine examenul de titularizare.
În fiecare an, la nivel național este organizat acest examen pentru ocuparea posturilor din educație – unele vacante, altele cu perioadă determinată și foarte puține cu o perioadă nedeterminată.
Educația românească are nevoie acută de profesori. La materii precum informatica, chimia, fizica riscă să rămână curând fără resursă umană. Cu toate acestea, sistemul se comportă de parcă nu ar fi așa și își permite să facă nazuri. Astfel că, acest examen cu o miză extraordinară este transformat într-un festival al bătăii de joc, pe mai multe probe, pentru profesori și debutanți.
Începând de la depunerea dosarului, unde în fiecare an este cerut același vraf de acte și copiile lor, în loc ca acestea să se afle undeva într-o bază de date și să fie ușor actualizate în cazul unor schimbări – și până la examenul scris, susținut în baza unei bibliografii care nu ajunge în cea mai mare parte a ei să fie predată și la clasă.
Un examen care nici în 2024 nu știe ce urmărește de la profesori, în afară de a-i descuraja. O picătură chinezească ce lovește în același loc, în același fel, an de an de an.
”Ghinion!” – cum ar zice Președintele Iohannis, care în acest an s-a pensionat din postul de profesor de la Colegiul Brukenthal, după ce și-a ținut catedra blocată 27 de ani.