Doresc să vorbim despre copilul educat prin empatie și cel disciplinat cu rigla. Simt nevoia acestui dialog ca urmare a sutelor de reacții pe care le-am primit ieri, când am discutat cazul unui profesor agresiv. Mulți mi-au spus că e “foarte bine” că un copil a fost disciplinat cu rigla căci așa ajunge să respecte.
Palma și pumnul duc la un fals respect, o obediență duplicitară care ne-a marcat ca societate în anii comuniști. Pedagogul are șansa de a fi un prim model al celui mic, un reper moral care să insufle respect. Fără admirație nu poate exista nici respectul.
La clasă, dascălul empatic care înțelege că un copil poate greși și are grijă să-i explice constructiv câștigă respect. Copilul tratat astfel câștigă nu doar un model, dar și stimă de sine și dorința de a face mai bine în viitor. Pe aceste valori copilul le va purta cu el și în relația cu colegii sau părinții dar și în educarea propriului copil peste ani.
Da, empatia la clasă și predarea constructivă necesită răbdare, atenție și astfel de profesori sunt de neprețuit și trebuie încurajați în epopeea lor pentru un viitor mai bun. Voi cum vedeți respectul la clasă?