Învățământul românesc nu este încă la standardele la care ne dorim cu toții. Dar asta nu înseamnă că nu am încercat să îl aduc acolo. Continui astăzi seria despre tot ceea ce am realizat ca Senator, cu proiectele de lege pe care le-am propus din Parlament pentru educație în anul 2024.
Noile legi ale Educației nu au reușit să transforme ”România Educată” în realitate. Chiar mai mult, ele nu au reușit să aducă îmbunătățiri majore pentru școala românească, nici după ce au fost peticite de către Minister de 3 ori.
Astfel că, în acest an am propus, pe rând, în Parlament, mai multe proiecte de lege care să nu doar să umple golurile lăsate de noile legi, dar care să și aducă schimbările pe care dintr-un motiv sau altul Guvernul nu a avut curajul să le propună, cum ar fi: posibilitatea măririi notei la examenul de Bacalaureat;
folosirea rezultatelor la evaluările din clasele a II-a; a IV-a și a VI-a pentru a îndruma copiii cu lipsuri de învățare către ore remediale;
sprijin pentru ca tinerii cu dizabilități să meargă la facultate;
un program de 8 ore pe zi la facultate, fără pauze lungi între seminare;
cumularea bursei pentru studenții români de pretutindeni cu alte tipuri de burse;
reintroducerea informaticii în domeniul ȘTIM;
posibilitatea ca studenții să achiziționeze abonamentul de transport local, la prețul redus, direct de la ghișeu
