Oamenii trebuie să poată fi parte din deciziile care privesc comunitatea lor.
Am depus împreuna cu Andrei Postică și Remus Negoi un proiect de lege care impune autorităților locale să organizeze dezbateri publice pe proiectele importante atunci când cel puțin trei cetățeni solicită acest lucru.
În acest moment, doar asociațiile și autoritățile publice pot cere primăriei să organizeze dezbateri publice. Există totuși sute de comunități unde nu avem o astfel de alternativă care să-și însușească atribuția de a exercita acest drept, iar oamenii trebuiau să se mulțumească până acum cu decizii importante pentru ei luate în spatele unor uși închise.
Pentru astfel de situații și pentru creșterea transparenței, am depus acest proiect de lege care ajută și susține direct cetățeanul în relația cu autoritățile locale și în implicarea deciziile privind comunitatea din care fac parte.