Principalele puncte din noua ordonanța militară

Iată (pe scurt) care sunt principalele puncte din ordonanța militară care a fost emisă în această seară:

(1) Circulația persoanelor în afara gospodăriei se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID19 și
evitarea formării grupurilor mai mari de 3 persoane în afara locuinței – recomandare;
(2) se supendă activitatea mall-urilor și a cabinetelor de medicină dentară, cu excepția urgențelor;
(3) între 6:00-22:00, se va evita circulația nejustificată a persoanelor în afara locuinței, iar între 22:00 – 6:00 deplasarea se face doar cu declarație pe propria răspundere, completată în prealabil;
(4) se interzice intrarea persoanelor străine pe teritoriul României;
(5) autoritățile administrației publice locale au obligația să identifice și să țină evidența persoanelor în vârstă de peste 65 de ani care nu au ajutor;
(7) slujbele religioase se vor ține fără public și pot fi transmise credincioșilor; botezurile, cununiile, înmormântările doar cu participarea a maximum 8 persoane.
(8) Persoanele izolate la domiciliu care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate și vor fi plasate în carantină instituționalizată, sub pază.

Este extrem de important să fie respectate toate măsurile recomandate de autorități!

Inapoi