Politizarea ANCOM

Parlamentul României, tratat ca brelocul PSD, la fel ca în epoca Dragnea.

Ca să-și mențină controlul asupra ANCOM, instituția care reglementează sectorul comunicațiilor în România, PSD angrenează Parlamentul într-o veritabilă mascaradă: o procedură pe repede-înainte de depunere a candidaturilor, „dezbatere” în comisii și vot în plenul reunit.

Calendarul imposibil al PSD? Până mâine, ora 12.00, să-și depună doritorii candidaturile, luni să fie așa-zisele dezbateri în comisiile de specialitate, fără audieri, iar marți, cel mai probabil, votul în plenul celor două Camere.

Aceasta după ce, în prima fază, PSD a încercat să încalce pur și simplu legea, declanșând procedura înainte ca incompatibilul Sorin Grindeanu, ales prim-vicepreședinte al PSD încă din 22 august, să-și dea efectiv demisia de la șefia ANCOM.

În cele din urmă, ca să păstreze aparențele, Sorin Grindeanu și-a modificat data demisiei, din 16 octombrie în 8 octombrie, iar PSD a impus, în ședința Birourilor Permanente Reunite, convocate ad-hoc, și un plen comun, astăzi, de la ora 15.00, pentru a lua act de demisie și a declanșa procedura.

PSD nu vrea decât să-și voteze repede alesul, înainte de alegerile care vor consimți că a pierdut majoritatea în Parlament. Nu există niciun motiv real de grabă, decât dorința PSD de a ocupa cât mai repede postul remunerat cu mii de euro pe lună și a-și asigura, astfel, în continuare, controlul asupra ANCOM, autoritatea care ar trebui să vegheze asupra unei piețe de zeci de miliarde de lei.

Inapoi