Din Decembrie 2016 până în Decembrie 2024, am fost Senator în Circumscripția nr 42, București, ultima funcție ocupată fiind cea de Președinte al Comisiei pentru pentru știință, inovare și tehnologie din Senat. De asemenea, în această perioadă am fost membru în Comisia economică, industrii și servicii, în Comisia pentru învățământ, în Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru sprijinirea procesului de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), în Comisia comună specială a Camerei Deputaților și Senatului pentru controlul execuției bugetelor anuale ale Curții de Conturi, în Comisia parlamentară de anchetă pentru stabilirea cauzelor creşterii substanţiale a preţurilor gazelor naturale şi energiei electrice și în Grupul de Știință și Tehnologie al Adunării Interparlamentare.
Mai mult, în toți acești ani mi-am mai desfășurat activitatea și în cadrul următoarelor comisii: Comisia pentru comunicații și tehnologia informației (4 sesiuni parlamentare), Comisia pentru transporturi și energie (3 sesiuni parlamentare), Comisia pentru învățământ, tineret și sport (2 sesiuni parlamentare), Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru coordonarea activităţilor parlamentare necesare pregătirii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019 (o sesiune parlamentară) și Comisia pentru dezvoltare durabilă, finanțe și comerț din cadrul Uniunii Interparlamentare (4 ani).