Planuri cadru pentru nevoile viitorului

Dezbaterea de azi de la Comisia de învățământ despre planurile cadru a durat 4 ore și a adus în jurul aceleiași mese principalii actori ai sistemului de educație.

Schimbarea nu va veni doar dintr-un plan cadru, ci din tot ceea ce urmează, din cum vor fi modificate programele astfel încât să dezvolte într-adevăr tineri autonomi, curioși, care vin cu plăcere la școală și sunt atrași de jocul cunoașterii și al cercetării.

Astfel, am adresat, punctual, câteva întrebări, atât pentru grupul de lucru responsabil cu elaborarea planurilor cadru, cât și pentru ceilalți participanți:
➡️Propunerea de plan cadru este limitată la legea în vigoare, dar trebuie să știm care a fost viziunea de proiectare și care sunt următorii pași ai acestui proces? Și aici nu mă refer numai la calendar, ci la posibilitatea de integrare a propunerilor primite.
➡️ Coaliția pentru Educație are o variantă actualizată – o alternativă de plan cadru, care să nu afecteze catedrele didactice – pe care a trimis-o către Ministerul Educației. Putem lua în considerare această propunere în cadrul acestui proces?
➡️Avem mai multe variante de planuri cadru. Propunerea Consiliului Național al Elevilor este ca toate variantele să fie agreate, urmând ca fiecare unitate de învățământ să poată alege una dintre aceste variante. Ce ne împiedică să dăm curs acestei propuneri?

Sper ca această dezbatere să fie prima dintr-un șir lung de discuții despre cum putem rezolva problemele cu care se confruntă educația. Anul 2020 ne-a arătat câtă nevoie avem de cercetare și inovare, câtă nevoie avem să găsim soluții pentru situațiile neprevăzute.

Inapoi