Nicușor Dan este primul edil care a căutat soluții cu și pentru bucureșteni

După săptămâni întregi în care PSD și PNL au aruncat în spațiul public zeci de variante pentru Primăria Capitalei, azi Partidul Unic și-a prezentat în Parlamentul României candidatul pentru București. Vorbim aici de săptămâni întregi în care principala lor preocupare a fost ciolanul și împărțirea frățește, de sus în jos, a funcțiilor, nu problemele de zi cu zi cu care se confruntă românii.

Azi, prin persoana medicului Cîrstoiu, coaliția și-a parafat înțelegerea în fața românilor printr-o conferință care s-a vrut a fi un stand-up comedy de slabă calitate și construită fix pe stilul comunist. Discursuri goale, fără conținut și jucate perfect după indicațiile maestrului păpușar Ciolacu.

În 2020 liberalii s-au așezat în spatele lui Nicușor pentru a-l susține și pentru a lua din ghearele Gabrielei Firea o primărie lăsată în faliment. La 4 ani distanță PNL și PSD și-au dat mâna și s-au pupat, uitând scandalurile din trecut.

În timpul conferinței coaliția spune că l-a găsit pe Superman pentru Capitală și a formulat acuzații fără niciun temei la adresa lui Nicușor Dan: ba că e mizerie, ba că e frig, ba că instituția e administrată prost.

Nicușor Dan nu este vinovat că timp de mai bine de 30 de ani Capitala a fost condusă rând pe rând de oportuniști din rândurile PSD și PNL care s-au gândit doar cum să se îmbogățească și au lăsat Capitala în paragină.

Nicușor Dan este primul edil care a luat taurul de coarne și a căutat soluții cu și pentru bucureșteni.

Nicușor Dan este singura alternativă pentru un București sănătos.

Inapoi