Nela Secară – candidat Alianța USR PLUS la Primăria Berzunți

🔹 Nela Secara este, de 37 de ani, asistent medical în comuna băcăuană Berzunți. A văzut trecând pe sub ochii ei generații de oameni care, mai apoi, au dispărut din peisajul comunei, luând calea străinătății. Berzunți e o comună din România ca multe altele, din care se pleacă mai mult decât se vine. Și Nela crede că poate să schimbe asta. De ce nu s-ar inversa lucrurile, să se revină mai mult acasă decât să se plece? Pentru asta, este nevoie și ca localitatea să se “facă bine”.

✍️ Nela s-a înscris în USR Berzunți și este acum candidatul USR PLUS la primărie. La Berzunți, avem o echipă de consilieri și plan de guvernare locală bine pus la punct.

📌 La fel ca în multe alte localități, candidatura cuiva venit din afara vechiului sistem deranjează. La București se sfâșiau corturile colegei mele Clotilde Armand, la Berzunți se rup constant afișele cu Nela Secară și programul ei pentru comunitate.
✅ Ne vedem la vot pe 27 septembrie. Venim la primărie, și în Sectorul 1, și la Berzunți, și în toată țara.

Inapoi