Într-un comunicat scurt și fără prea multe explicații instituția condusă de Ligia Deca spune că notele modificate sunt rezultatul unor „erori umane” la încărcarea lucrărilor pe platformă.
Notele a nouă elevi au avut de suferit din cauza erorilor umane. Ministerul Educației nu precizează și câte au fost mărite, respectiv scăzute!
Deca se ascunde în spatele unei comisii de organizare EN, o comisie pentru care nu există proceduri transparente și care nu a fost anunțată public! Ba chiar recunoaște că e prima oară când au loc astfel de greșeli! Deși s-a jucat cu notele elevilor, Deca nu trage pe nimeni la răspundere și închide subiectul de parcă nimic nu s-a întâmplat!
Încă o dată Ministerul Educației își dovedește incompetența și face ce știe mai bine: pune preșul pe ditamai grămada de gunoi din curtea sa!