În loc să rezolve problemele din învățământ, Legile Educației bagă profesorii în grevă.
Probabil pentru că sunt prea ocupați cu scuzarea plagiatului și cu privatizarea universităților de stat, parlamentarii coaliției refuză să modifice salarizarea personalului din învățământ. Chiar astăzi, Comisia pentru Muncă din Senat a refuzat amendamentul USR care cere remunerație corectă pentru profesori prin modificarea legii salarizării iar sindicatele din învățământ au anunțat grevă generală.
Pe de altă parte, la Camera Deputaților, parlamentarii PSD și PNL au avut timp să strecoare un amendament cu adevărat nociv la Legile Educației. Prevederea permite tuturor universităților, inclusiv de stat, să cumpere sau să înființeze firme, putând să folosească în acest scop chiar și banii primiți de stat pentru educația studenților. Dacă amendamentul care se bucură de susținerea coaliției va fi votat și de Senat, atunci riscăm ca universități de stat să se orienteze spre profit și să lase actul educațional pe plan secund.
Când tragem linie la propunerile adăugate unor proiecte deja nefericite, vedem că până acum singurii care ies în avantaj major sunt rectorii. Pierdem o mai oportunitate de a legifera pentru elevi, studenți și profesori în detrimentul baronilor din educație. Transformarea universităților în firme pe banii studenților doar va îngropa și mai mult învățământul universitar românesc.