Deși nu ar trebui să fie astfel, în România zilelor noastre, dreptul la educație este doar pentru unii.

Colega mea, Roxana Maria Tenciuc, consilier local îmi spunea că a reușit să înscrie în clasa pregătitoare câțiva copii de 9 ani din comuna Dârvari, județul Ilfov. A reușit, cu ajutorul asistentei sociale și a secretarei școlii.

Însă pentru un copil de 11 ani nu se mai poate, așa cum a fost prezentat cazul unei fetițe din județul Brașov, care își dorește să meargă la școala din sat alături de ceilalți copii (https://bit.ly/3S4c6Gp).

Legea educației prevede la Art. 29, alin (4): Ministerul Educaţiei şi Cercetării poate aproba organizarea de programe educaţionale de tip „A doua şansă”, în vederea promovării învăţământului primar pentru persoanele care depăşesc cu 4 ani vârsta corespunzătoare clasei şi care, din diferite motive, nu au absolvit acest nivel de învăţământ până la vârsta de 14 ani. Dar programul nu se desfășoară în toate școlile și deci o parte dintre acești copii nu au nici o șansă să mai continue școala.

Am întrebat Ministerul Educației anul acesta câți beneficiari are programul “A doua șansă”. Puțini. La nivelul județului Brasov, căci acolo este cazul nostru, sunt înscrise 1174 persoane, în aproximativ 30 de localități. Doar atât, desi numărul de copii înscriși la școală în iunie era de 87.381 copii iar cei care primeau alocație undeva în jur de 107.000 de copii. Diferența de aproape 20.000 este cuprinde numarul de copii foarte mici ca vârstă si cei pe care școala i-a pierdut, cu sau fără a doua șansă. Dacă rata natalității nu a explodat recent în județul Brașov, este clar pentru oricine că programul “A doua șansă” nu face față realității.

Și, uite-așa, ajungem ca accesul la educație să se transforme într-o cursă. Chiar dacă regulile jocului spun, negru pe alb, că fiecare participant are șanse egale de câștig, în realitate observăm încă dinainte să se fluiere startul, cum arbitrul nu este corect. Simultan, unele piste sunt mai lungi decât celelalte.

Ce se întâmplă când întâlnim copii care vor o șansă la educație, dar care, fără vina lor, nu au nici măcar dreptul de a participa în cursă? Cum reușim nu numai să-i includem, dar să-i și aducem cu bine la linia de sosire?

Avem nevoie măsuri prin care mediul și locul nașterii să nu mai poată influența calitatea educației primite. Să nu mai limităm șansele unui copil de a învăța la școala din sat. Să eliminăm barierele aberante din lege care limitează accesul copiillor în școală și să le aducem aproape profesori care să-i poată ajuta să învețe așa cum se cuvine.