Guvernul PNL a atacat la CCR Legea de înființare a DNA-ului Pădurilor

La o lună de la adoptarea de către Parlament, legea de înființare a „DNA-ului pădurilor” nu a intrat în vigoare pentru că Guvernul PNL a găsit de cuviință să o atace la Curtea Constituțională.

Demersul Executivului confirmă ceea ce parlamentarii USR au susținut pe parcursul dezbaterilor în cele două Camere: Guvernul Orban încearcă să blocheze înființarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu. Cine beneficiază? Mafia lemnului.

Dar mai confirmă și ipocrizia PNL. În Parlament, PNL s-a abținut la vot în Camera Deputaților, pentru ca, ulterior, la Senat, să voteze legea doar pentru a avea ce să atace Guvernul la CCR. Este inadmisibil jocul dublu pe care îl face PNL.

Privind în ansamblu, înțelegem mai bine acum înverșunarea cu care se încearcă în Parlament, de câteva săptămâni încoace, modificarea Codului Silvic astfel încât să fie încurajată corupția și hoția. Dar și cum s-a putut ca, în timpul stării de urgență, să fie un număr dublu de transporturi ilegale de lemn, confirmate prin apel la 112. Sau cum a ajuns șef la Romsilva un om ce consideră că furtul de lemne înseamnă „dezvoltarea economiei românești”, iar 90% dintre ONG-urile care trag semnale de alarmă „sunt anti-românești”.

Între timp, în fiecare an, din pădurile României dispar, fără acte, 20 de milioane de metri cubi de lemn.

Inapoi