Florin Cîțu a lipsit a treia oară de la audierile din Comisia economică a Senatului

Astăzi, am avut 2 sesiuni de lucru în cadrul Comisiei Economice. În prima sesiune, am discutat toate proiectele legislative aflate pe ordinea de zi.
În cea de-a doua sesiune de lucru a comisiei, l-am așteptat pe Ministrul Finanțelor Publice. Care nu a apărut. Din nou.

Îmi doresc să știu care este Planul de redresare a economiei românești pentru a contribui cu propuneri, iar în cadrul lucrărilor Comisiei economice ar fi fost mediul ideal pentru a avea discuții constructive pe aceste teme de mare interes pentru țară.

Este trist că domnul Cîțu nu acordă spațiu în “programul atât de aglomerat” și pentru a oferi răspunsuri la atâtea întrebări pe care le au cetățenii în aceste zile. Întrebări legitime, având în vedere contextul actual.

Inapoi