Fără speciali numiți politic

Vinovații pentru criza transportatorilor nu sunt la Bruxelles, ci mult mai aproape de casă. De exemplu, incompetenții de la ASF.

Nicu Marcu, fostul președintele ASF, primit peste 12.000 de euro pe lună ca să gestioneze, cel puțin în teorie, piața asigurărilor. În realitate, în cei 3 ani de mandat, domnul Marcu și-a bifat miile de euro, plus prime de performanță de zeci de mii de euro, ca să facă nimic. Am avut 4 falimente în piața RCA care au crescut prețurile pentru români (Euroins, City Insurance, Carpatica și Astra), iar Nicu Marcu a stat degeaba.

Alături de colegii mei parlamentari USR, am cerut de mai multe ori demisia conducerii ASF. Nu erau calificați în niciun fel să supravegheze piața RCA, iar rezultatele incompetenței lor încă le plătesc românii din propriul buzunar. Nicu Marcu și subalternii săi au părăsit funcțiile din ASF abia acum 2 luni, la final de mandat. Acum este un om al PSD la conducere, perindat prin multe sinecuri din statul român. Alexandru Petrescu a condus Agenția Națională pentru Resurse Minerale, Poșta Română și Consiliul de Administrație de la CFR Călători, iar starea în care se află acestea nu e un motiv de promovare pentru cel care le-a condus, din contra.

Acum aflăm că transportatorii de tir plătesc prețuri duble la RCA, deși doar 25% din prețul poliței RCA reprezintă plata daunelor, iar 75% încasează asigurătorii. Evident, dacă ASF își făcea treaba, transportatorii nu ar fi ajuns în situația disperată de azi.

ASF este doar una din instituțiile-cheie ale statului împânzite de incompetenți care cunosc pe cine trebuie. Trebuie să înlăturăm toți bugetarii de lux aduși pe prietenie politică cu PSD și PNL, indivizi care doar ne sărăcesc, și să-i înlocuim cu specialiști.

#FărăSpeciali

Inapoi