În plină iarnă, Ministerul Educației condamnă elevii navetiști din 19 județe să se descurce până la școală. Transportul gratuit promis nu există.
Dacă părinții nu își permit să achite chiar și câteva sute de lei pe lună pentru un copil, atunci așa arată drumul celor mici până la școală. Șine de tren traversate la picior în gări insalubre și kilometri parcurși pe jos printre câini și mașini.
Poza este din traseul elevilor din Agigea spre liceul din Constanța, drum pe care l-am parcurs anul trecut alături alături de colega mea deputat USR Denisa Neagu.
Legea Educației adoptată cu fast de Coaliția PSD și PNL promite asigurarea transportului gratuit pentru elevii navetiști. Realitatea însă bate legea. Am intrat azi în a cincea lună de școală și elevii încă nu beneficiază de transport gratuit, contrar legii. Autoritățile continuă să paseze problema de la una la alta, fără să țină cont de obiectivul final. Transportul elevilor trebuie să fie gratuit și sigur, altfel poate costa vieți, cum s-a mai întâmplat.
Ministerul Educației ar trebui să-și ia mâinile de la ochi, să recunoască problema și să se asigure că propria lege este respectată. Altfel, dreptul la educație gratuită rămâne doar o glumă proastă a unor politruci care nu dau doi bani pe viitorul țării.