În acest interviu altfel, am vorbit despre ce mă motivează să realizez proiecte în domeniul educației, ce mă însuflețește, dar și ce mă descurajează.
Vă invit să citiți interviul, #OmuldinspateleRolului:
Sentimentul de revoltă apărut după tragedia de acum 6 ani de la Colectiv m-a impulsionat să mă implic, cu tot ce pot, pentru a schimba în bine lucrurile în țară, astfel încât să nu mai existe vreodată o astfel de tragedie în România.
În noiembrie 2015 i-am contactat pe cei de la USR pentru a afla ce proiecte au și cum mă pot implica în singurul partid civic existent la acea vreme, unde era nevoie de oameni curați, cu dorință de implicare, de oameni ”altfel” decât tot ce a fost până acum în politica ultimilor 31 de ani.
Am fost și eu copil, iar la rândul meu, am acum doi copii. Știu ce mult contează educația pentru formarea în viață și pentru dezvoltarea personală armonioasă.
Îmi doresc ca toți copiii să aibă acces egal la educație. Locul sau familia în care ne-am născut nu ar trebui să fie o piedică pentru nimeni în calea învățării. Vreau ca tinerii României să poată avea parte de un învățământ de calitate, care să îi pregătească pentru viață și care, în același timp, să îi modeleze în cetățeni responsabili.
Mă preocupă foarte mult să acționez pentru egalitatea de șansă a femeilor pe piața muncii, luând în calcul importanța împărțirii sarcinilor casnice în familie, dar și problemele și neajunsurile cu care se confruntă familiile monoparentale.
Cel mai mult îmi place să citesc, să grădinăresc, să gătesc, și bineînțeles să călătoresc și să petrec timp cu familia.
Interacțiunile cu oamenii. Sunt mereu deschisă la dialog și am organizat întâlniri cu oamenii care vor să vadă cum decurg lucrurile în Parlament și care au avut întrebări la adresa mea sau a activității de parlamentar. De asemenea, mă bucur să primesc mesaje și comentarii la postările de pe pagina de Facebook și folosesc practic fiecare prilej, față în față sau online, prin care să încurajez schimbul de idei. Este incredibil câte putem învăța unii de la alții.
Lumea noastră ar deveni un loc mai bun dacă am fi mai empatici și mai atenți cu cei din jurul nostru, dacă am învăța să ne ajutăm reciproc și dacă am învăța să înțelegem oamenii, nu doar să-i auzim.
Cred că fiecare copil are nevoie să fie încurajat să își păstreze creativitatea și să își valorifice unicitatea, să fie susținut pentru a ști că poate reuși orice își propune, să aibă curaj să experimenteze, să își urmeze visurile și să se bucure de fiecare moment.
Da, în unele zile sunt chiar multe. Dar cel mai mult mă întristează când văd că nu se întâmplă lucruri care s-ar putea face dacă oamenii și le-ar propune și s-ar zbate pentru ele cu intențiile potrivite și cu obiectivul unui bine colectiv, mai mare.
Totuși, acest lucru mă motivează și mai mult să caut să construiesc sau să reconstruiesc: proiecte benefice, șanse egale, perspective.
Interviul este disponibil la adresa: https://www.facebook.com/usrpluseducatie/posts/145976151152093.