„Cine sunteți?”, asta a fost întrebarea judecătoarei de la tribunalul Mangalia pentru tatăl lui Sebi, tânărul mort în accidentul de la 2 Mai. Sala a rămas înmărmurită, iar tatăl adolescentului care avea în brațe și poza fiului său și-a găsit cu greu cuvintele să-i ofere un răspuns. Este același magistrat care zilele trecute a cerut în sala de judecată buletinul băiatului mort în timp ce mesteca gumă. Așa a hotărât justiția din România să trateze familiile victimelor din tragedia de la 2 Mai cu nesimțire, batjocură și fără pic de profesionalism sau empatie. Cel mai probabil judecătoarea care a mai fost cercetată în trecut de superiorii săi nici nu s-a deranjat să citească dosarul sau măcar să memoreze fețele părinților victimelor. Într-o reacție la o televiziune Ministrul Justiției spune că acest magistrat nu reprezintă imaginea întregului sistem și că este o excepție. Îi amintesc doamnei Gorghiu că în ultimii ani justiția a fost zguduită de o serie de scandaluri de acest tip, dar și de magistrați condamnați pentru corupție. Și aici o dau exemplu pe judecătoarea din dosarul Pădurilor condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare pentru că a sprijinit grupul infracțional organizat din care făcea parte soțul său, fost deputat PSD. După ce faptele s-au prescris, în urma unui proces lent, s-a întors în sistem să „facă dreptate”. Sau vă reamintesc de judecătoarea de la Galați care a eliberat din arest un violator al unei copile de 13 ani pe motiv că „faptele inculpatului, deşi reprobabile, nu sunt de o aşa gravitate încât să fi generat o rumoare socială de amploare”. Îi cer doamnei ministru să se folosească de toate pârghiile posibile pentru a avea un sistem de justiție echitabil, cu magistrați care lucrează pentru dreptate și dau dovadă de profesionalism!