Când discriminarea a zeci de tineri devine “oportunitate” în ochii statului.

Pentru cei 70 de elevi cu lucrări de bac anulate din cauza unui cuvânt scris pe un rând greșit nu există vinovați. Mai rău, Inspectoratul Școlar București a avut tupeul să transmită că lucrările anulate care au trebuit rescrise fără timp suplimentar au fost “o oportunitate” pentru acei elevi. Că vedeți voi, lucrările puteau fi anulate și atât!

Faptul că niște elevi au fost întrerupți în mijlocul examenului și puși să rescrie fără niciun minut în plus este discriminare. Elevii au plătit pentru o vină care nu era a lor cu nota la bacalaureat, pentru că nu toți au apucat să termine ultimul subiect. Faptul că membrii comisiei nu au putut verifica de la început așezarea în pagină a titlului denotă incompetență și cel puțin lipsă de bună organizare a examenului de bacalaureat.

Ancheta Ministerului Educației pe subiect, încă fără răspuns se aseamănă din ce în ce mai mult unei fumigene. Ca să înțelegem cine a greșit, cel puțin în viziunea autorităților, voi solicita Ministerului Educației raportul final al corpului de control privind verificările efectuate. Voi înainta și o solicitare referitoare la un caz identic care a avut loc anul acesta în Ilfov.

Cât despre oportunități, chiar au avut o „oportunitate” elevii din toată țara cu lucrări anulate în timpul examenului. Una tristă: oportunitatea de a afla de tineri care sunt limitările statului român și că poate viitorul le-ar fi mai ușor în afara țării.

Inapoi