Ca parlamentari, putem promova una din două viziuni: Fie eliminarea barierelor legislative dintre oameni, fie amplificarea polarizării din societate. Aceasta a fost concluzia conferinței organizate de Uniunea interparlamentară, în cadrul căreia am reprezentat țara noastră.
Uniunea interparlamentară, ce reunește 172 de parlamente de pe tot globul, potențează schimbul de bune practici internaționale, iar zilele trecute subiectul pus în dezbatere a fost cel al dialogul interconfesional, într-un context mondial de adâncire a inegalităților, instabilitate economică, crize umanitare, precum și creșterea intoleranței, a polarizării ideologice. Am subliniat în discursul meu atât importanța menținerii libertății confesionale în România din Parlament, cât și a adresării cauzelor din spatele naționalismului și extremismului: marginalizarea și excluziunea socială.
M-am implicat activ în Uniunea interparlamentară și anii trecuți pentru că am încredere în puterea dialogului. Am contribuit cu amendamente la rezoluțiile privind incluziunea financiară a femeilor, rezoluțiile privind energia curată și protejarea pădurilor, iar în 2020, m-am implicat în redactarea rezoluției în domeniul digitalizării și al economiei circulare.