Ar fi putut fi ziua decisivă pentru eliminarea pensiilor speciale.

Dar, din motive de procedură, CCR a declarat astăzi neconstituțional proiectul de eliminare a pensiilor speciale adoptat cu mult populism de PSD și PNL în Parlament.

Cele două partide au refuzat orice propunere venită din partea USR de îmbunătățire a proiectului astfel încât să ne asigurăm că respectă Constituția. Rezultatul? Proiectul a fost declarat neconstituțional, iar pensiile speciale rămân în vigoare.

„Specialii”, cu președintele CCR în frunte, își vor putea încasa în continuare, așadar, pensiile de mii de euro, grație jocului dublu al partidelor politice mari. Una spun public, alta fac, crezând că-i pot păcăli pe români la nesfârșit!

Dacă posibilitatea eliminării pensiilor speciale a fost blocată, cel puțin pentru moment, prin jocul din Parlament, USR solicită PSD și PNL ca măcar să susțină proiectul USR de impozitare a pensiilor speciale în plată care depășesc un anumit nivel. Este timpul să ofere românilor și altceva decât minciuni și ipocrizie!

Avem însă soluții și pentru eliminarea pensiilor speciale. USR a pregătit deja un pachet de legi perfect constituțional care să rezolve o dată pentru totdeauna această problemă și îl vom depune în perioada imediat următoare.

Inapoi