Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr.76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare
Inițiative legislative
Propunere legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.121/2014 privind eficienţa energetică
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului preuniversitar nr.198 din 4 iulie 2023
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea articolului 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară şi pentru modificarea articolului 53 din Legea nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României
Propunere legislativă pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului de băuturi energizante de către populație
Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociații și fundații
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.63/2022 privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situaţii de risc de deprivare materială şi/sau risc de sărăcie extremă, suportate parţial din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestuia
Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public
Propunere legislativă pentru modificarea art.13 alin.(5) din Legea nr.213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților
Propunere legislativă pentru modificarea art.13 alin.(5) din Legea nr.213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea articolului 10 din Legea nr.115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali
Propunere legislativă pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, precum şi a Legii nr.288/2015 privind votul prin corespondenţă
Propunere legislativă pentru gestionarea deşeurilor provenite din activităţile de construire şi desfiinţare
Propunere legislativă privind digitalizarea activităţilor de instruire a lucrătorilor efectuate în procesul de muncă
Propunere legislativă pentru completarea art.378 din Legea nr.286/2010 privind Codul Penal, precum si pentru completarea art.530 din Legea nr.287/2010 privind Codul Civil
Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
Propunere legislativă – „Zero toleranţă pentru hărţuirea sexuală în şcoli şi universităţi” – pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii privind alocaţia de stat pentru copii nr.61/1993