În postarea de data trecută începusem să vă spun că activitatea mea din ultimii 4 ani în Parlament nu s-a concentrat doar în zona educației. Mi-am dorit ca din funcția de senator să pot îmbunătăți calitatea vieții oamenilor, în special a celor vulnerabili.
Astfel, vreau să vă povestesc despre unul dintre proiectele de lege pe care le-am propus în energie. Pentru că vulnerabili putem fi și din punct de vedere energetic, chiar dacă acesta nu ar fi aspectul la care nu ne gândim prima dată.
Aproape două din zece gospodării (19%) suferă de ceea ce se numeşte „sărăcie energetică ascunsă”, reducându-şi mult consumul din cauza veniturilor mici, conform unei analize a Observatorului Român al Sărăciei Energetice (ORSE). Sărăcia energetică, ascunsă sau nu, vine la pachet cu facturi foarte mari la energie.
Nimeni nu poate propune măsurile pentru a ușura buzunarele românilor fără a se baza pe anumite cifre, date, fenomene documentate. Pentru a crea fundația de la care mai departe să putem construi soluții eficiente, în 2022 am propus un proiect de lege care avea ca prevederi:


Proiectele de lege ajută, dar nu sunt suficiente singure. Guvernul are și el o mare responsabilitate față de oameni. Vedem că doi ani mai târziu de la propunerea mea, România importă cea mai scumpă energie din Europa.