În ultimii 30 de ani, România a fost condamnată la CEDO o dată pe săptămână

De la ratificarea Convenției Europene a Drepturilor Omului de către România, guvernările PSD-PNL au adus țara noastră într-un nou top negativ – locul 5 la cele mai multe condamnări CEDO.

Am cerut Ministerului Afacerilor Externe mai multe informații despre situația cazurilor României la CEDO. Cifrele oferite, în răspuns, de Minister arată că România e determinată să atingă podiumul rușinii – doar în primele luni de la începutul anului 2024 am avut deja 13 condamnări.

Așa am aflat și că statul preferă să plătească despăgubiri, în loc să respecte drepturile omului:

Condițiile precare din închisori, durata uriașă a proceselor în instanță sau încălcările constante ale dreptului la viață și familie sunt doar câteva dintre motivele pentru care România a plătit în ultimii 16 ani despăgubiri de peste 100 milioane de euro.

Din acești bani, statul român putea construi 5 școli cu 50 de săli de clasă, unde să poată învăța mii de copii. Dar asta ar fi însemnat să respecte și dreptul la învățătură.

Îi cer public premierului Ciolacu să înceapă, alături de miniștrii de resort, demersurile necesare pentru ca România să nu mai fie condamnată la nesfârșit pentru aceleași greșeli. Românii s-au săturat să fie și nedreptățiți și cu banii luați!

Inapoi