Guvernul vrea să pună lacăt pe cercetarea științifică. România Specialilor nu are nevoie de inovare.

În teorie, Legea Taxărilor, dată de curând de Guvern, va închide sau comasa institute de cercetare pe criterii de performanță ca să facem economie la buget. În realitate, scrie negru pe alb în ordonanță că acele criterii enumerate în lege pentru comasare sunt pur orientative, deci un ministru care are institute de cercetare în coordonare va avea mână liberă să taie unde consideră de cuviință. Uitați așa, riscăm să pierdem institute care mai puteau fi salvate din varii motive politice. Chiar ministrul Boloș a declarat că terenurile și clădirile deținute de institutele comasate și desființate vor putea ajunge la primării, deci la baroni locali care de abia așteaptă.

Întradevăr, avem nevoie de un stat suplu cu mai puține direcții și organizații care să sifoneze banul public. Însă soluția nu este să tăiem de la cercetare, domeniu la care nici cu vecinii nu putem ține pasul, nici nu mai zic de media europeană. În statisticile OECD, România se află printre ultimele țări la numărul de cercetători la mia de angajați. Ciolacu vrea să dea afară oameni dintr-un domeniu deja depopulat și deja finanțat cu mărunțiș de stat. România a alocat anul trecut cercetării științifice doar 0,12% din PIB, cel mai mic procent din UE, pe când Germania alocă 1%.

Știți însă ce organizații au scăpat ca prin minune Legea Taxărilor? Marile sinecuri ale țării și specialii care beneficiază de banii statului prin intermediul lor. Sinecuri precum Academia Oamenilor de Știință din România, o “academie” fantomă, de unde își iau 10 milioane de lei pe an academicieni de carton precum Ion Iliescu, Ecaterina Andronescu și alți oameni politici de ștat vechi. Nu numai că AOȘR nu a fost inclusă pe lista tăierilor, ci politicienii puterii au avut grijă chiar să salveze sinecura în mai multe rânduri. Colegi parlamentari din USR au inițiat în ultimii ani mai multe proiecte prin care să desființăm această gaură neagră pentru banul public, însă toate au fost picate la vot de PSD și PNL. Oare guvernanții chiar cred că sclipire științifică găsim doar la Ion Iliescu?

Inapoi