Ion Iliescu, Ecaterina Andronescu, Teodor Meleșcanu, Nicolae Robu, Ion Cristoiu. Vi se par aceștia veritabili oameni de știință care merită să primească bani pe viață de la stat?
Ei toți, dar și mulți alți politicieni dintre care unii penali condamnati, sunt membri ai Academiei Oamenilor de Știință, o sinecură hrănită din taxele românilor care ne mănâncă anual din buget aproape 10 milioane de lei. Evident, cei mai mulți bani se duc pe cheltuieli administrative și de personal, că cercetare nu prea are cine să facă acolo.
Aceasta este doar una dintre miile de agenții și institute care toacă mărunt bugetul țării și care trebuie desființate urgent. Colegii mei au depus proiecte în Parlament pentru desființarea tuturor marilor sinecuri din România și bineînțeles că toate au picat la vot. A venit timpul ca până și coaliția să înțeleagă că oamenilor le-a ajuns cuțitul până la os. Că prioritatea statului de a umple buzunarele nomenclaturii este una bolnavă.
Pe https://oprimjaful.ro/ vei vedea cât ne costă pe noi toți că specialii sunt ținuți în puf de PSD-PNL. Alătură-te luptei #fărăspeciali și ajută-ne să desființăm sinecurile și să aducem banii acolo unde este nevoie de ei.