De conducerea ANRE depind prețurile din facturile plătite de români. Dacă PSD-PNL continuă să trateze ANRE ca o sinecură de pasat spre clientela de partid, pierdem cu toții.
Am participat azi la audierile pentru noua conducere a ANRE, care va fi votată în Parlament zilele viitoare. USR sprijină un expert independent politic, pe Radu Florin Porumb, doctor în Inginerie Electrică și director al Școlii Doctorale de Inginerie Energetică din noiembrie 2022.
Candidatul susținut de coaliție, George Niculescu, nu are studii în energie ci în legumicultură și drept. Cu sprijin politic din partea PNL, acest om a ajuns deja secretar de stat în Ministerul Energiei. Acum vor să-l propulseze spre funcția de Președinte al ANRE, răsplătită cu peste 12.000 de euro pe lună.
Ne-a spus deja la audieri domnul Niculescu că nu ar pedepsi lipsa de activitate a fostei conduceri ANRE. Lipsă de activitate care a bulversat de mai multe ori piața și prețurile la energie. Pentru că acești oameni se gândesc doar la cum pot obține bani mai ușor, va fi business as usual în ANRE: ne prefacem că muncim, iar zecile de mii de euro vin.