Discuțiile de azi au vizat investigațiile Consiliului Concurenței (CC) care au condus la sancțiuni pentru o serie de comercianți de carne de pasăre și ouă. Am cerut detalii cu privire la adresa trimisă de Ministerul Agriculturii, prin care CC era solicitat să declanșeze o investigație pe aceste piețe. Am vrut să aflăm punctual dacă au mai existat acțiuni prin care să fie identificată o perioadă de întelegere pe orizontală asupra prețurilor așa de lungă (din 2001 până în 2018) și care au fost concluziile care au stat la baza deciziei de sancționare.
În acest moment, Consiliul Concurenței calculează nivelul de bază al sancțiunii, prin însumarea cuantumurilor determinate de gravitatea faptei și durata investigației.
Prezența președintelui Consiliului Concurenței a fost binevenită și, având in vedere circumstanțele economice dificile pe care le traversăm, ar trebui ca astfel de întâlniri să fie periodice și mai detaliate.