Atacurile cibernetice au afectat site-urile mai multor instituții din România

Guvernul a anunțat că mai multe atacuri cibernetice au avut loc asupra unor instituții și companii ale statului român, în această dimineață. Au fost afectate site-urile Guvernului, MApN, Poliției de Frontieră și CFR Călători, precum și al unei instituții financiare.

Deși atacurile au fost revendicate de grupul de hackeri prorus Killnet, pentru ministrul Apărării acțiunea pare ,,apă de ploaie”. ,,𝗔 𝗳𝗼𝘀𝘁 𝘂𝗻 𝗮𝘁𝗮𝗰 𝘀𝗶𝗺𝗯𝗼𝗹𝗶𝗰.”, spune Vasile Dîncu despre blocarea accesului pe platforma online oficială a MApN.
Este 𝗶̂𝗻𝗴𝗿𝗶𝗷𝗼𝗿𝗮̆𝘁𝗼𝗮𝗿𝗲 ușurința cu care s-au produs aceste atacuri asupra unor instituții guvernamentale, în condițiile în care există soluții tehnice pentru a preîntâmpina blocarea accesului și a funcționării platformelor online.

Dacă un astfel de atac cibernetic ar fi fost îndreptat asupra cloud-ului guvernamental, cu siguranță că pierderile ar fi fost mult mari, iar ministrul Apărării nu ar mai fi putut să prezinte ,,simbolistica” evenimentului.

MApN are obligația să clarifice de îndată fie cine se face vinovat de faptul că soluția tehnică de prevenire a atacurilor de tip DDOS nu a funcționat, fie de ce nu are implementată deja o astfel de soluție. Mai ales că vorbim despre o arhitectură guvernamentală importantă, într-un context regional dificil, generat de agresiunea militară rusă din Ucraina.

Inapoi