Structura sesiunilor parlamentare seamănă cu cea a unui an școlar sau universitar. Activitatea parlamentară se desfășoară în două sesiuni: prima este convocată la început de februarie, iar a doua la început de septembrie. În aceste sesiuni au loc ședințe de comisii și plen.
În perioada dintre ele, activitatea senatorilor și deputaților se desfășoară, în principal, în circumscripție, însă, parlamentarii pot fi chemați să-și continue activitatea în sesiuni suplimentare, denumite sesiuni extraordinare.
Sesiunea extraordinară nu este o prelungire a sesiunii obișnuite, ci este o sesiune de sine stătătoare în cadrul căreia Parlamentul decide cu privire la subiecte de importanță deosebită. De exemplu, în sesiunea extraordinară din anul 2019, parlamentarii au decis asupra:
➡️ abrogării legii recursului compensatoriu, prin care aproape 19.000 de condamnați au fost eliberați înainte de termen.
➡️ respingerii legii privind grațierea unor pedepse, proiect de lege prin care Guvernul PSD-ALDE voia, încă din momentul OUG 13, să îi scape de închisoare pe cei cu pedepse de până la 5 ani.