Iată că Gabriel Oprea candidează independent pentru un mandat de deputat în București, în numele, bineînțeles, al „interesului național”.
Moment bun să ne amintim cum i-a reprezentat Gabriel Oprea pe români din Parlament ori din Guvernele din care a făcut parte:
❌ a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină
❌ a devenit profesor universitar și coordonator de doctorate în urma unui lung șir de ilegalități descoperite de jurnaliștii de investigație (bit.ly/3ko4PBn)
❌ și-a plagiat teza de doctorat (bit.ly/2HtfR9Z)
❌ și-a trucat până și propria fotografie, s-a pus alături de Barack Obama (bit.ly/35qm2DY)
❌ în perioada 2004-2013 a coordonat 21 de teze de doctorat, șase s-au dovedit plagiate (bit.ly/3mhvv7f)
Sunt doar câteva exemple care arată până unde poate merge impostura vechii clase politice, dar și calitatea umană a politicienilor care s-au aflat la conducerea statului în ultimii 30 de ani. Singurul lor „interes național” a fost politica de clan. Iar singurul lor scop, accesul la banul public.
USR PLUS este singurul proiect politic care poate și vrea cu adevărat să schimbe modul în care s-a făcut politică în România, iar primii pași au fost deja făcuți. Continuăm pe 6 decembrie.