🔹 Pe Roxana Cantea o apreciez pentru iscusința cu care reușește să gândească un proiect de la zero și până la obținerea finanțării pentru a-l putea pune în aplicare.
🔸 Roxana are 27 de ani, este de profesie economist și are 5 ani de experiență ca manager de proiecte în advertising și în producție foto la nivel global, în cadrul unei companii românești premiată internațional, an după an.
🔹 Roxana a reușit să atragă fonduri europene pentru a-și putea pune proiectele în aplicare, fără a fi angajată într-o companie de consultanță, dar folosindu-se de multă determinare și răbdare necesare studiului a zeci de pagini de metodologie, angajamente și acte.
📌 În Consiliul General al Municipiului București, Roxana își dorește să ajungă membră în Comisia pentru Relația cu Uniunea Europeană, în Comisia de Buget dar și în Comisia de Patrimoniu, pentru a putea veni cu proiecte mult mai ample, care să satisfacă nevoile Bucureștiului.
✍️ Planul pentru primul proiect este deja gata: ”va avea impact în 3 direcții: educație, economie, sănătate”.
➡️Deoarece este probabil ca odată cu răcirea vremii să intrăm într-un nou val de pandemie, Roxana ar porni din vreme un proiect care să ne pregătească în următoarele două direcții importante:
🟦🟧 Prevenția la nivel de individ – realizată prin studierea recomandărilor specialiștilor (imunologi, medici generaliști) și prin implementarea cât mai eficientă a măsurilor în rândul populației. “Poate un corp mai bine hrănit sau mai bine oxigenat” ne va ajuta să facem față mai ușor virusului.
🟦🟧 Un lockdown inteligent (în cazul în care vom ajunge, din nou, în situația în care ne-am aflat primăvara aceasta) prin crearea unui sistem care să permită economiei să funcționeze în timp ce oferim siguranță celor vulnerabili. “Este nevoie să lucrăm cu imunologi, IT-iști ș.a., să urmărim ce soluții se implementează la nivel internațional – și să fim pregătiți să acționăm rapid”, consideră Roxana.
✅ Pe 27 septembrie ne vedem la vot! Votăm Alianța USR PLUS pentru Consiliul General al Municipiului București!