George Vasiliu – candidatul Alianței USR PLUS la Consiliul Local Sector 2

🔹 George Vasiliu, colegul meu de la Sector 2, are 23 de ani și este, probabil, cel mai tânăr candidat din București. În ciuda vârstei sale fragede, George este unul dintre cei mai hotărâți candidați să schimbe sectorul și orașul în care locuiește.

🔸 A intrat în politică pentru că a văzut cum este condus Bucureștiul și nu a putut tolera ca o administrație profund coruptă și incompetentă să ia decizii pentru el.

➡️ Este student arhitect și va lupta să apere istoria Bucureștiului votând în Consiliul Local Sector 2 împotriva dezvoltărilor imobiliare haotice, care distrug clădiri monument sau spațiul verde.
Vrea să repare ce a fost stricat în atâția ani în București implementând sensuri unice care fluidizează traficul.

✅ George are deja experiență în acest domeniu prin campania pe care a făcut-o în 2017 și 2018 atunci când s-a luptat pentru a introduce sensuri unice pe Lunca Bradului, lângă Școala 195.
A analizat zona, a făcut o propunere argumentată și a mers cu pliante la oamenii din cartier.
După aproape 1 an, Primăria a implementat sensuri unice pe Lunca Bradului exact așa cum le-a propus el. Acum se circulă mult mai bine în zonă, fără ambuteiaje cauzate de oamenii care parcau pe trotuare.

✅ George crede, de asemenea, că este esențial să apărăm spațiul verde și că primul pas este scoaterea parcurilor mici din mizerie.
În august 2017, el s-a luptat pentru parcul Eroilor din București, cel aflat dintre Opera Națională și Spitalul Universitar, după ce studenții din căminul de la Kogălniceanu i-au semnalat multele probleme din acest parc. Devenise o groapă de gunoi cu șobolani în iarba înaltă, iar mirosul era insuportabil, mai ales vara. Noaptea nu funcționa iluminatul stradal.
Devenise o zonă pe unde, pur și simplu, nu puteai merge de frică.
Așa că a sesizat Primăria cu ajutorul consilierilor locali USR pentru a atrage atenția Primarului. Ca rezultat, METROREX și administratorul parcului au făcut imediat curățenia necesară. A demonstrat că spațiile verzi actuale pot fi îngrijite și protejate.

📌 George candidează la Consiliul Local Sector 2 din partea Alianța USR PLUS cu un program realizabil în 4 ani de mandat, axat pe 3 direcții:
🟦🟧 sensuri unice pentru eficientizarea traficului
🟦🟧 crearea locurilor de parcare
🟦🟧 reabilitarea spațiilor verzi existente.

✍️ În timpul liber, încearcă să le explice tinerilor ce se întâmplă în administrația locală și de ce trebuie să le pese de ce fac politicienii, pe canalul său de YouTube unde vă invit să-l urmăriți: https://www.youtube.com/channel/UCIHEaVNt_uetPb-ZUBWQZfg

Inapoi