Academii paralele pentru politicieni paraleli cu reușitele academice

Pentru că unii politicieni nu au fost primiți sau nu aveau șanse de a fi primiți în Academia Română, aceștia și-au dorit cu orice preț să fie, totuși, academicieni, așa că au decis să își înființeze propriile academii.

Astfel, sute de persoane au ajuns să primească de la statul român, pe lângă pensii şi alte venituri, indemnizaţii lunare, în valoare de aproape 6 milioane de lei, pentru activitatea didactică şi ştiinţifică pe care au avut-o de-a lungul vieţii.

Pe lângă vestita Academie Română, în țara noastră mai există alte patru academii care sunt finanţate de la bugetul de stat, dintre care şi Academia Oamenilor de Ştiinţă care găzduiește peste 350 de membri, în mare parte, foşti şi actuali politicieni de la toate partidele vechi, inclusiv fostul preşedinte Ion Iliescu.

Noi, cei din USR, am depus mai multe proiecte prin care propunem desființarea sau tăierea finanțării de la stat pentru instituții precum Academia Oamenilor de Știință din România, Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului (ISACCL), Academia de Științe Tehnice și Academia de Științe Medicale, care nu au o misiune clară sau un obiect de activitate prin care să aducă o contribuție originală științifică, și care parazitează indemnizațiile plătite din bani publici.

Nu putem ca prin indiferență să încurajăm oamenii politici să primească indemnizații din banii munciți ai românilor, pentru niște funcții care cer o muncă minimă și care ar trebui să aibă un aport de calitate pentru societate.

#VivatAcademia #PoliticieniCumLaude

Inapoi