Amendamentul pentru susținerea sistemului de educație prin mijloace online, pe care l-am depus pentru finanțarea din fonduri europene a Programelor Naționale a fost adoptat de către Senat.
În contextul extrem de dificil al apariției virusului SARS-CoV-2, închiderea școlilor a reprezentat o parte din soluția pentru stoparea răspândirii virusului și pentru protejarea sănătății tuturor. Astfel, învățământul online a constituit, în ultimele luni, singura modalitate de învățare la care întregul sistem educațional (elevi, cadre didactice, părinți) a trebuit să se adapteze extrem de rapid.
Pentru că educația, în general, trebuie să aibă o importanță aparte la nivelul întregii societăți, iar educația online reprezintă un fundament al învățării în contextul pandemiei COVID-19, am depus acest amendament pentru susținerea și dezvoltarea sistemului de educație prin învățarea online, pentru a putea veni în ajutorul învățământului românesc, acolo unde este nevoie