30 de ani de la Mineriadele care au îngrozit o lume întreagă.

30 de ani de la Mineriadele care au îngrozit o lume întreagă. Care au lăsat în urmă 4 oameni decedați (oficial), în realitate, peste 100 de morți în urma loviturilor primite la cap și în alte părți vitale (conform Asociației Victimelor Mineriadelor) şi mii de victime ale barbariei care se desfăşura, fără nicio oprelişte, în plin centru al Bucureștiului.
Elevi, liceeni, studenți, tineri, oameni fără nicio vină – bătuți de-a valma de mineri.

30 de ani de la ororile petrecute atunci la chemarea şi cu îngăduința lui Ion Iliescu care îi numea pe studenți „golani”. Ion Iliescu, părintele FSN, FDSN, PDSR, actual PSD.
Pur şi simplu, nu avem voie să uităm istoria. Trebuie să ne cinstim eroii pe care statul român al acelor timpuri nu a fost în stare să îi protejeze.
Dreptatea este esențial a fi stabilită de către Justiția română. Este tot ceea ce mai poate face statul român pentru victimele nevinovate ale acelor evenimente sângeroase.

Au trecut 30 de ani de atunci şi unii autori morali ai acelor nenorociri ne mai dau încă lecții de democrație.
Datoria noilor generații este să nu uite, să înțeleagă trecutul pentru a nu permite ca astfel de evenimente sângeroase să mai aibă loc în viitor.
Dacă dreptatea din Dosarul Mineriadei întârzie să apară, e necesar ca tinerele generații să facă dreptate prin vot, instrumentul cel mai de preț pe care îl au la îndemână. Doar așa pot fi îndepărtați din fruntea statului urmașii politici ai celor care au reprimat dorința de dreptate în iunie 1990.

Și tot prin vot, putem ajunge la România pe care victimele Mineriadei au visat-o în urmă cu trei decenii: o Românie în care libertatea și democrația să nu mai fie un instrument, ci o realitate pe care o trăim zilnic.

Inapoi