În ultimii 4 ani m-am implicat activ în Comisia pentru Dezvoltare durabilă a Uniunii Interparlamentare.
Aceasta este un mediu pentru ca parlamentari din toate țările să se reuneasca și să discute despre soluții pentru atingerea obiectivelor pentru dezvoltare durabilă. Se întâmplă ca din dezbateri să reiasă că unele țări din zone îndepartate ale lumii întâmpină de multe ori aceleaşi probleme.
La ședința de astăzi am susținut propunerea Indiei ca următoarea rezoluție discutată în cadrul comisiei pentru dezvoltare durabilă să fie: Valorificarea tehnologiei informației și comunicațiilor ca facilitator pentru sectorul educației în timpul pandemiei
În acești ani am contribuit la elaborarea a 5 rezoluții și am participat la numeroase dezbateri în care am prezentat tuturor colegilor Uniunii perspectiva și acțiunile țării noastre în diverse situații.
Aceasta a fost ultima mea participare în conducerea Biroului acestei comisii. Cu această ocazie am prezentat un scurt raport și îmi voi aduce aportul în continuare alături de colegii mei ca membru al Comisiei.