În România Educată, nu contează dacă copiii din mediul rural ajung sau nu la școală

Primul pas către România Educată este ca toți elevii să poată ajunge la școală! Coaliția de guvernare nu a vrut să suplimenteze bugetul alocat pentru transportul gratuit al elevilor care fac naveta între județe până la școală. Anul acesta, învățământul a avut loc la clasă, nu online, iar prețurile la carburanți au crescut.
Conform raportului Bunăstarea copilului din mediul rural din România realizat anul acesta de către World Vision România:

◼️79% dintre liceenii din mediul rural fac naveta la liceu;
◼️51 minute este durata medie a drumului spre liceu;

În plus, Raportului Băncii Mondiale din februarie 2018 privind condițiile și alternativele de transport școlar ne spune că nu mai puțin de 429 de mii de elevi făceau naveta în cele 6.713 școli analizate. Nevoia transportului eficient, gratuit și sigur până la școală există. Dacă nu îl asigurați într-o formă sau alta, doar vulnerabilizați mai mult copii și tineri deja vulnerabili.

Deja ați îngropat viitorul a 9% dintre copiii din mediul rural, căci aceștia nu frecventează nicio formă de învățământ în momentul actual. Lipsa finanțării transportului elevilor nu face decât să contribuie la creșterea acestei statistici rușinoase.

Copiii au dreptul să fie la școală, iar pentru mulți dintre ei accesul la școală și viitorul lor stă în pixurile voastre. Pixuri care să semneze pentru educație, nu pentru pensii speciale.

Inapoi