Avem datoria să ne protejăm copiii de persoanele care îi pot pune în pericol.
Colega mea, Cristina Iurisniti, a inițiat o lege, care este deja în vigoare, prin care persoanele condamnate definitiv nu mai pot continua activitatea didactică.
Dar ce se întâmplă până la condamnarea definitivă?
Avem numeroase exemple prin care victimele sunt în continuare expuse abuzurilor chiar după ce au înaintat acțiunea penală. Cum le protejăm?
Prin proiectul de lege L130/2021 (https://bit.ly/3bn0Q5E), care azi este la vot în Plenul Senatului şi pe care îl susțin, avem 2 soluții:
– din momentul începerii acțiunii penale, cadrul didactic trimis în judecată pentru săvârșirea abuzurilor i se suspendă de drept contractul de muncă.
– Din momentul declanșării acțiunii penale, conducerea unității școlare va putea să-i suspende contractul de muncă.
Copiii noștri trebuie să fie, din acest punct de vedere, în siguranță în şcoli.