Consiliul Național al Rectorilor – un pol de putere în învățământul superior

Unul dintre cele mai dezbătute subiecte din educație, în aceste zile, este desființarea CNATDCU. S-a discutat însă mai puțin despre faptul că se constituie prin lege un important pol de putere – Consiliul Național al Rectorilor.

În proiectul legii educației pentru învățământ superior, prin art. 4 alin. (2), Consiliul Național al Rectorilor (CNR) devine ,,𝙤𝙧𝙜𝙖𝙣𝙞𝙨𝙢 𝙙𝙚 𝙞𝙣𝙩𝙚𝙧𝙚𝙨 𝙣𝙖𝙩̦𝙞𝙤𝙣𝙖𝙡”. Să nu uităm că prin noul proiect numărul de mandate ale unui rector nu mai este limitat prin lege, iar decizia va aparține universităților.

Tot rectorii vor fi implicați în cele mai importante decizii. Prin noua lege, membrii noilor comisii naționale vor fi numiți prin ordin de ministru 𝙙𝙪𝙥𝙖̆ 𝙘𝙤𝙣𝙨𝙪𝙡𝙩𝙖𝙧𝙚𝙖 𝘾𝙉𝙍, potrivit art. 142 alin. (3). Deci toată decizia este în mâna ministrului Educației și a Consiliului Național al Rectorilor.

Tot prin noua lege, responsabilitatea privind acordarea titlurilor de doctor și procedura de renunțare a acestora vor fi în sarcina universităților. Analiza unor posibile lucrări plagiate se va face în universități. CNATDCU dispare din rândul comisiilor consultative ale ministerului, dar sunt prevăzute două comisii cu roluri de standardizare și etică în privința titlurilor universitare.  Cine credeti că face numirea membrilor acestor comisii? ,,Membrii Comisiilor naționale prevăzute la alin (2) sunt numiți prin ordin al ministrului educației,după consultarea CNR, și sunt cadre didactice, având cel puţin titlul de conferenţiar ori titluri echivalente obţinute în străinătate sau membri ai Academiei Române şi ai unor instituţii de cultură.” – art. 142 alin. (3). 

Tot prin Consiliul Național al Rectorilor:

– Ministerul Educației va pregăti proiectarea, fundamentarea și aplicarea strategiilor naționale din domeniul învățământului superior (art. 4/2);

– Vor fi aprobate prin ordin de ministru standardele minimale naționale necesare și obligatorii pentru conferirea titlurilor de doctor și profesor, la propunerea CNSTGU (Comisia Naţională de Standardizare a Titlurilor şi Gradelor Universitare) (art. 144/1); 

– se vor stabili prioritățile asigurării calității educației, prin consultări anuale cu ARACIS (art. 248/5 d).

Inapoi