📌 Astăzi – zi de comisii la Senat

Astăzi, în Comisia economică, de industrii și servicii, am avut o primă discuție asupra următoarelor proiecte de lege:

✍️Un proiect de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.226/2020, care reglementează o serie de măsuri fiscal-bugetare și modifică și completează mai multe acte normative pentru a evita presiuni suplimentare asupra cheltuielilor bugetare în anul 2021. Concret, acest proiect:
➡️suspendă, până la data de 1 ianuarie 2022, aplicarea prevederilor referitoare la indemnizația pentru limită de vârstă pentru primar, viceprimar, președinte al consiliului județean și vicepreședinte al consiliului județean.
➡️ menține pentru anul 2021, la nivelul din luna decembrie 2020, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară, de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, precum şi indemnizaţiile aferente funcţiilor de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora
➡️menţine pentru anul 2021, cel mult la nivelul din luna decembrie 2020, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii
➡️aplică o scutire de TVA cu drept de deducere pentru livrarea de vaccinuri și dispozitive medicale pentru diagnostic in vitro (kituri de testare) COVID-19 precum și pentru serviciile de vaccinare și testare aferente.

✍️Un proiect de lege care reglementează modificarea și completarea OUG nr. 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituţii de credit şi IFN-uri anumitor categorii de debitori. Concret proiectul de lege își propune să:
➡️creeze posibilitatea de a solicita suspendarea plăţii ratelor de capital, dobânzilor şi comisioanelor pentru o perioadă de maximum 9 luni atât pentru creditele pentru care s-a obţinut deja suspendarea obligaţiilor de plată, cât şi pentru cele pentru care nu s-a aplicat această facilitate
➡️Solicitările pentru suspendarea plăţii obligaţiilor pot fi transmise creditorului până la data de 15 martie 2021, acesta urmând să efectueze analiza și să emită decizia până cel târziu la 31 martie 2021
➡️Beneficiază de aceste facilităţi debitorii care au încheiat un contract pentru obţinerea unui credit care nu a ajuns la maturitate şi pentru care creditorul nu a declarat scadenţa anticipată, la data de 31 decembrie 2020, inclusiv, şi care nu înregistrează restanţe la data solicitării;
➡️Debitorii, cu excepţia persoanelor fizice, trebuie să declare pe propria răspundere scăderea veniturilor/a încasărilor cu minim 25% din ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligaţiilor de plată prin raportare la perioada similară din anii 2019/2020 şi să nu se afle în insolvenţă la data solicitării suspendării rambursării creditului

#USRPLUS #MuncaÎnComisii

Inapoi